Despre mine

Sunt mamă, soție fiică, nepoată, și prietenă. Sunt o moldoveancâ ce traiește în București și care și-a păstrat un suav acșient. Îmi place frumosul, iar atunci când îmi permite timpul îmi place să descopăr lumea așa cum este ea, de la est la vest, de la nord la sud, de la gusturi, tradiții și obiceiuri, de la limbă și interacțiune umană. Sunt curioasă și mereu fac ceea ce nu știu să fac pentru a învăța cum să reușesc!

Îmi place să văd lumea prin ochii unei moldovence pentru că nu uit niciodată locul de „START” și mă las purtată de instinct acolo unde mă duce. Pășesc pe drumuri noi pentru mine liberă de orice prejudecăți pentru că vreau să aflu povestea fiecărui loc, fară să o creionez eu dinainte… iar ăsta cred ca e secretul meu, mă deschid lumii, iar lumea îmi spune povestea ei, pentru că fiecare loc spune o poveste dacă știi să-l asculți.

Egypt

Acestea fiind spuse vreau să vă port în povestea mea, să călcăm pe poteci frumoase din România sau să cutreierăm țărâmuri îndepărtate, să descoperim împreuna gusturi noi sau să ne bucurăm de preparatele autentice care au farmecul de a ne întoarce în timp.

Se spune că o imagine face cât 1000 de cuvinte, iar eu cu obiectivul camerei vreau să transmit nu doar culoare ci și emoție. Vreau să vedeți ce văd și eu și să simțiți ce poate 1000 de cuvinte nu ar putea descrie.

Sinfonia de arome este comoara ce o dețin de la bătrânii noștrii fiind nepoată de bucătăreasă și băgăcioasă în bucătărie, dar și furăcioasă de rețete noi de la alte popoare. Așa că bucătăria pentru mine este un loc al exeprimentelor culinare, care niciodata nu dau greș.

Curs pizza - Roma Italia

Secretul eleganței este de a arăta ca tine însăți.

Audrey Hepburn

Yves Saint Laurent spunea: „Oare să uiți ce poartă cineva nu înseamnă eleganță?”, iar Coco Chanel spunea că „Moda sunt eu.” „Filozofia de baza Chanel este aceea de a îmbrăca femeia momentului, a declarat Karl Lagerfeld. Ceea ce îmi place la haute couture e că aceasta sa fie făcută în mod diabolic. Adică să nu se vadă în mod evident, însă ochiul exersat să identifice asta imediat. Chanel este un vestiar pentru femei extrem de privilegiate, care trebuie să aibă o modernitate și un mare rafinament, pentru a-și justifica prețul exorbitant. Clienta de azi poată jeansi, dar cu o vestă care are galoane , broderii și nasturi incredibili. Acestea sunt detalii imposibil de abordat în prêt-à-porter, detalii care constituie esența modei haute couture.”

Vom descoperi împreună viața designerilor de modă, creațiile care i-au făcut celebri și vom învăța de la ei secrete vestimentare care ne pun în valoare. 

Restul ține de frumos, de port, de stil și de vremuri actuale sau nu. Vom înțelege lumea dincolo de imaginea contemporană, vom descoperi ce-a fost odată și vom desluși farmecul vremurilor demult apuse. Pentru că nu poți înțelege prezentul decât cunoscând trecutul. Iar trecutul este plin de poveste, de frumos și de mister.

Istoria cartii - Muzeu Milano

Secolul al XV-lea, secolul lui Leonardo, al lui Columb și a lui Gutenberg, a fost o epocă a invențiilor, a explorărilor și a răspândirii cunoștințelor prin intermediul noilor tehnologii. Pe scurt, a fost o epoca precum a noastră.

Walter Isaacson

Acestea și multe altele vor colora paginile albe.

Aici sunt eu, omul Andreea-Emilia Pasat-Hoțoi, rezultatul experiențelor trăite și al oamenilor pe care i-am cunoscut și vă deschid ușa blogului meu.

Singurul mod în care poți să vezi viitorul este să-l creezi!

Pablo Picasso
Scuba Diving Egypt

Bine ați venit!