Viscri este un basm care se povestește la prezent. Aici timpul a stat în loc, iar eu și tu ne întoarcem la ce-a fost odată, ceea ce pentru ei este acum. Vizita mea la Viscri mi-a întărit ideea că bogăția este la sat. Cine ajunge în Viscri își poate imagina că s-a întors în timp. Așezat în inima Ardealului, Viscri cu casele lui vesel colorate duce în spate o istorie tristă. Frumoasa comunitate care înainte de primul Razboi Mondial era formata din 600 de sași s-a diminuat consideranbil ca urmare a perioadelor dificile pe care le-a traversat. După razboi valul emigrărilor a început prin vânzarea sașilor. Guvernul federal german plătea o anumită sumă de bani pentru ca fiecare etnic al sașilor să primească acordul de la București de a emigra, iar după căderea comunismului a urmat un adevărat exod al sașilor. În micul sat transilvănean au mai rămas doar 13 sași. Cu toate acestea iubirea de glie a rămas puternic înfiptă pe aceste meleaguri încat spiritul vremurilor străvechi încă se mai simte la fiecare pas pe care turiștii îl fac pe potecile pietruite.
Suntem săraci de oameni, altfel avem de toate.
Localnică
Viscri mai este considerat satul care a ieșit din saracie prin vânzarea șosetelor din lână. După ce tinerii și-au părăsit meleagurile natale și fabricile s-au închis, puținii oameni care au mai rămas au căutat soluții pentru a supraviețui. Astfel femeile au început să facă șosete din pluovere vechi și să le dea la schimb pentru alimente. Cum gramada de șosete a început sa creasca din ce în ce mai mare cu timpul trocul s-a transformat într-un adevărat proiect la care participă 125 de femei din sat. Țărăncile tricotează aproximativ 10.000 de perechi de șosete, mănuși, căciuli, pulovere sau papuci de pâslă. Localnicii cu mandrie spun ca daca toți turiștii ar veni desculți ei i-ar încălța.
Produsele ajung la depozitul central din Naumburg (Germania), de unde se vând în toată țara, sau la cafeneaua internațională din sat. Sunt articole făcute cu migală și din culori vii așa cum sunt și casele localnicilor.
Satul Viscri se remarcă prin culorile caselor și drumurile pietruite. Casele albastre să zicem că reprezintă semnătura acestui sat, însă țăranii au dat viață locului folosind o gamă variată de colori, care precum casele din insulele Venețiene dau o anumită vibrație locului și constituie peisajul perfect pentru cei pasionati de fotografie.
Din anul 1999 Biserica Evanghelica feortificată este una din cele 6 înscrise în patrimoniul Mondial UNESCO. Zidul care înconjoara biserica îi ajuta pe săteni să se refugieze de atacurile turcilor, cu timpul s-au înălțat turnuri și bastioane, iar acum interiorul zidului găzduieste muzeul unde sunt expuse articole țesute, brodate, olărite, produse din metal şi unelte folosite în agricultură, precum şi costume şi elemente de mobilier tradiționale, ilustrând viața de zi cu zi a comunității săsești.
Este permis accesul în unul din turnurile bisericii, iar daca ai curaj poți urca pe scarile înguste și neiluminate care la capatul lor iți descopera un peisaj mirific care te lasă cu respirația tăiată de frumusețea acestor ținuturi. Am stat să ma bucur de liniștea naturii care era completată pe alocuri de zumzetul greierilor și ciripitul păsărilor. Iar de acolo de de sus lumea se vede mai fumoasă, mai bună…
Particularitățile așezării au atras atenția Prințului Charles care sedus iremediabil de aceste locuri la jumătatea anilor `90 și-a cumpărat o casă la Viscri pe care a conservat-o și unde revine de mai multe ori pe an pentru a se bucra de frumusețea uluitor de simpla a peisajului. Moștenitorul tronului Regatului Unit patronează fundația Mihai Eminescu Trust. El susține păstrarea tradițiilor, ajută la conservarea caselor prin reconsolidarea lor folosind metode tradiționale ardelenești, sprijină țăranii în comercializarea produselor naturale și încurajează păstrea spiritul de altă dată.
Plimbându-ne pe potecile pietruite și urcând dealul spre biserică, am întrebat localnicii unde putem mânca. În loc de nume de restaurante am primit adrese exacte precum Viscri 36 unde tanti Maria este încântată să-și primească mesenii. Și chiar dacă nu întrebi pe nimeni, indicatoarele de lângă biserică îți poartă pașii spre casele care te așteaptă cu pâine proaspătă, cafea și mâncăruri tradiționale ardelenești.
Dacă ești adeptul aplicatiilor de vacanță află că prin intermediul lor am descoperit un colț de rai. Doi tineri, ea din Deva de profesie avocat, iar el bucureștean de profesie designer s-au îndrăgostit atât de tare de aceste meleaguri încât le-au transformat în acasă. Iar casa lor amenajată într-o șură și-a deschis porțile turiștilor de pretutindeni care odată ajunși acolo pătrund în capsula timpului care îi poartă intr-o lume plină de culoare, de frumos, de arome inmiresmate și de o tihnă la care cu siguranță mulți orășeni râvnesc.
Este o încântare vizuală recondiționarea elementelor din gospodăriile bunicilor și reînsuflețirea lor. Aici timpul nu a stat în loc, el curge și obiectele trăiesc fiind puse în valoare pentru aceste vremuri. O oală acum e o oglindă, fântâna este la fel ca acum 100 de ani, iar pe prispa casei se odihnesc două scaune și o măsuță care poartă trei pere pentru cei care vor vrea să se odihnească împreună.
Odată trecut pragul odăii te întâmpină coșurile vesele pline de fructe și legume, iar dacă citești meniul vei descoperi povestea lor, locurile din care vin și persoanele care le-au îngrijit cu drag. Pentru că aici, în acest tărâm magic fructele și legumele nu vin din supermarket, ci de la oameni gospodari care cu migală, iubire și pasiune le-au crescut.
Aici micii producători sunt susținuți și cu ajutorul unui meniu bine scris pot spune că sunt mici vedete locale, pentru că acum fructele, legumele, carnea și preparatele lor ajung în final pe masa turiștilor care le-au aflat povestea. Iar grădina este punctul culminant al acestei calătorii… Este atât de frumoasă încât mi-e greu să o descriu in cuvinte, însă am să las pozele să transmită o mică parte din atmosfera locului și am să vă îndemn să mergeți acolo, este o poveste ce încă se scrie.
Cu o istorie zbuciumată și cu un prezent plin de farmec și culoare, satul Viscri a avut puterea unei păsări Phoenix, a renăscut din propria cenușă, mai frumos și mai încântăror ca oricând.
