Tata si fiica la plimbare

Astazi fără să știu, mi s-a făcut dor, tare dor. De familie, de prieteni, de pădurea de acasă…casa aia din copilarie. Mi-e dor să mai aud muzica din grădină care ne anunța că la restaurantul din apropiere este o nuntă sau un botez. Mi-e dor de bucuria pe care o simțeam atunci știind că oamenii sunt fericiți și petrec până dimineața, chiar daca urma să avem o noapte albă.

Mi s-a făcut dor de mâncarea pregătită de bunica sau de mama, de mirosul ei care mă trezea și de vocea loc care mă chema că-i masa gata. Mi-e dor să-mi pregătească altcineva de mâncare… Mi-e dor de ei dar și de mine. Mi-e dor de cum mă simțeam eu cu ei și de cum eram noi în alte vremuri mai frumoase.

Mi-e dor de locuri, mi-e dor de munte și de fumul care se simte de la casele de pe drum.

Dor mi-a fost mereu, dar în perioada aceasta de izolare dorul are un gust mai amar ca oricând.

Impreună la nunta de poveste

Cuvântul dor există doar în limba romană și este o dorință amestecată cu nostalgie. Astăzi 13 mai este ziua dorului. Ea a fost creată în 2015 de trupa Vunk. „Cui îi este dor de mine” e întrebarea propusă de trupă pentru Ziua dorului 2020.

Mi-e dor de anul trecut, de libertatea pe care o avea atunci. De „luxul ” de a putea visa la orice știind că poate fi realizabil. Acum visezi și te gândești că poate într-un viitor, neștiind de care, o să-ți mai poți îndeplini dorințele.

Impreună din nou la mare, familie si prieteni

Anul acesta trăimi din amintiri și ne construim viitorul ca un castel făcut din cărți cu dorințe care ne țin în viață speranța.

Așteptăm luna, anul, vremea, în care vom putea fi cum am fost și poate mai conștienți de ce înseamnă împreună.

S-au scris multe poezii, romane, s-au filmat multe filme despre dor, dar se și cântă tare de dor și cu dor. Am făcut o mică selecție cu melodii faine. Să nu plângeți 😉

De vă este dor, să spuneți cui și de ce.

CategoriiFără categorie
Andreea Pasat

Sunt fiică, nepoată, soție si prietenă. Sunt o moldoveancâ ce traiește în București și care și-a păstrat un suav acșient. Îmi place frumosul, iar atunci când îmi permite timpul îmi place să descopăr lumea așa cum este ea, de la est la vest, de la nord la sud, de la gusturi, tradiții și obiceiuri, de la limbă și interacțiune umană.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *